O***** E*** M***** P*** S***** C* D** A***
ContestatorM**
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Ministerul Apărării Naţionale. Respinge acţiunea în privinţa capetelor principale şi a capătului subsidiar, în contradictoriu cu această intimată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia lipsei de interes în privinţa acţiunii, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu intimata Ministerul Apărării Naţionale. Respinge acţiunea, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu intimata Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 1373/30.05.2011 emisă de Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ca lipsită de interes. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.01.2013.
Hotarare 79/2013 din 07.01.2013Pentru a se comunica cererea completatoare.