B****** M*************
Intimat InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul BLĂNARU MARIUS GABRIEL, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 gr.‰ alcool pur în sânge. În temeiul art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat. În baza art. 85 C.pen., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 332/22.11.2010 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă prin neapelare. În baza art. 36 alin. 1 C.pen., raportat la art. 33 lit. a şi b C.pen. şi art. 34 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 332/22.11.2010 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C.pen interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II – a şi lit. b C.pen. În temeiul art. 861 alin. 1 şi 2 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna, pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 862 din Codul penal. În temeiul art. 863 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele fixate de către acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 359 C.proc.pen., pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864, art.83 şi art. 84 C.pen. privind cauzele care atrag revocarea suspendării sub supraveghere executării pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b C.pen. În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 470 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 15.11.2011.
amână pronunţarea la data de 15.11.2011
faţă de lipsa inculpatului şi în vederea declanşării procedurii de judecare în lipsă a acestuia