M*** C***********
Apelant INCULPATÎn baza art. 379 pct.. 2 lit.a C.p.p. admite apelul formulat de inculpatul Mara Călin Ovidiu împotriva sentinţei penale nr. 136/17 martie 2011 a Tribunalului Arad pronunţată în dosar nr. 373/108/2011. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Mara Călin Ovidiu. În baza art. 82 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 83 C.pen. atrage atenţia inculpatului că, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Menţine în rest sentinţa penală apelată. În baza art. 192 al. 3 Cp.p. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.