P******** D* P* L**** J********** S********* 2 B********
RecurentI***** M***** R*****
Intimat InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep rap cu aplic art 320 indice 1 C.p.p condamnă pe inculpatul I***** M***** R***** , la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În temeiul art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a şi b C.p., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani , termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale se suspendă şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71 alin. 1 rap. la art. 64 lit. a- teza a II-a şi b C.p. În temeiul art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării. În temeiul art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.11.2012
Amână pronunţarea pentru data de 28.11.2012. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.11.2012.
În temeiul art. 52 rap. la art. 47 al. 1 teza I C.proc.pen. admite declaraţia de abţinere formulată de d-na. judecător Guluţanu Alina-Nadia. Înaintează cauza în vederea efectuării unei noi operaţiuni de repartizare aleatorie. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.05.2012.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. b1 C.proc.pen., cu aplic. art. 18/1 alin. 1 şi 2 C.pen., achită inculpatul I***** M***** R*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. rap. la art. 13 C.pen. În temeiul art. 18/1 alin. 3 rap. la art. 91 lit. c) C.pen. aplică inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 1.000 de lei. În temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d) C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1150 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului, în cuantum de 50 lei, se va vira din fondul MJ. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.02.2012
Amână pronunţarea la data de 21.02.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.02.2012