S******** L*****
Intimat ReclamantS******** Ş*******
Intimat ReclamantH**** F*****
Recurent PârâtH**** N*******
Recurent PârâtAdmite cererea de acordare a ajutorului public judiciar.
Respinge recursul.
Ia act de încetarea contractului de asistenţă juridică încheiat între avocat Ploştinaru Dragoş şi recurenţii H**** N******* şi H**** N******* şi comunicarea acestei situaţii către recurenţi. Amână cauza la data de 24.05.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul recurenţilor-pârâţi, avocat Ploştinaru Dragoş privind amânarea cauzei sub sancţiunea amenzii de 200 lei în cazul în care nu va depune la dosar certificat medical sau alte acte doveditoare.
Pune în vedere apărătorului recurenţilor să facă dovada veniturilor recurentei H**** N*******. Pune în vedere recurenţilor să se prezinte personal la Primăria Oţelu Roşu şi să indice adresa corectă pentru a se putea efectua ancheta socială.
Amendarea Primarului Municipiului Oţelu Roşu cu amenda în valoare de 200 lei.
Dispune revenirea cu adresă către Primăria Oţelu Roşu cu menţiunea de a efectua o anchetă socială pentru constatarea veniturilor realizate de către recurenţi sub sancţiunea amendării Primarului cu amenda în valoare de 200 lei
Dispune efectuarea unei adrese către Primăria Oţelu Roşu cu menţiunea de a efectua o anchetă socială pentru constatarea veniturilor realizate de către recurenţi. Amână cauza la data de 15.03.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.