P******** D* P* L**** J********** B*****
RecurentG******* C********
Intimat InculpatP**** G*****
Intimat InculpatB** G***** S****** G******* S*** - S******** B****** P*** R*********** L****
Intimat Parte civilăÎn baza art. 26 Cp rap la art 290 alin1Cp cu aplic art 41 alin 2 Cp ( 4 acte materiale ) cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 Cpp condamnă pe inculpatul G******* C******** la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată . În baza art. 215 al.1, 2, 3 C. pen. cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 Cpp condamna pe inculpatul G******* C******** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele stabilite mai sus în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei fixând un termen de încercare de 4 ani conform art 82 C . p . În baza art 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului G******* C******** asupra prev. art 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul în care săvârşeşte o infracţiune în termenul de încercare . Urmează să reţină art. 13 C.p. în ceea ce priveşte neaplicarea pedepsei accesorii prev de art. 64 lit. a-c C. p. II ) În baza art 26 Cp rap la art 215 alin1 ,2 şi 3 Cp condamnă pe inculpatul P**** G***** ,la pedeapsa de 3 ani închisoare , pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune . În baza art 290 alin 1Cp cu aplic art 41 alin 2 Cp ( 4 acte materiale ) condamnă pe inculpatul P**** G***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată . În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele stabilite mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 86/1 Cp. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani . În baza art. 86 /3 Cp pe durata termenului de încercare , inculpatul P**** G***** se supune următoarelor măsuri de supraveghere şi are următoarele obligaţii: - să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov - să anunţe , în prealabil ,orice schimbare de domiciliu , reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile , precum şi întoarcerea - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă . Atrage atenţia inculpatului P**** G***** asupra prevederilor art. 86/4 şi art. 83 C.p. Urmează să reţină art. 13 C.p. în ceea ce priveşte neaplicarea pedepsei accesorii prev de art. 64 lit. a-c C. p. În baza art. 348 Cpp anulează înscrisurile false folosite de inculpat la săvârşirea infracţiunilor, respectiv adeverinţa de venit nr. 0038/24.07.2006 şi trei fluturaşi de salariu înscrisuri aflate la filele30-33 din dosarul de urmărire penală ). În baza art 14 , 346 C.p.p. , art 998 şi urm C civ admite acţiunea civilă formulată de partea civilă BRD Groupe Societe Generale S.A. – Sucursala Braşov şi în consecinţă : Obligă inculpatul G******* C******** să plătească părţii civile suma de 63.602,22 lei , din care credit 34.110 ,05 lei , dobânzi 24.958,6 lei şi comisioane 4.533,57 lei sumă la care se vor adăuga şi dobânzi , majorării , comisioane , penalităţile contractuale în temeiul prevederilor contractuale până la data achitării integrale . În baza art 189 Cpp onorariile din oficiu pentru inculpaţii în sumă de 600 lei ( câte 300 lei pentru fiecare inculpat ) se virează din fondurile Tribunalului Braşov , urmând să se includă în cheltuielile judiciare . În baza art.191 al.1 şi 2 C.p.p. obligă inculpaţii să plătească statului suma de 1320 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ( fiecare inculpat câte 660 lei ) . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă . Pronunţată în şedinţă publică , astăzi 04.04.2012.
amana pronuntarea pentru 04.04.2012
Amână pronunţarea la data de 28.03.2012
Termen 14.03.2012-lipsă inculpat