A**** I*****
InculpatR******** M****
Parte civilăR******** A******** I**
Parte civilăS******* C***** D* U****** "******** A******
Parte civilăF***** D* P******** A V********* S******
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.334 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare, din infracţiunea prev. de art.178 alin.2 Cod penal în infracţiunea prev. de art.178 alin.1, 2 Cod penal. În baza art.178 alin.1, 2 Cod penal condamnă pe inculpatul A**** I***** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare stabilit conform art.82 Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, privind cauzele a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.14 rap. la art.346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BAGDASAR-ARSENI. Obligă pe inculpat la plata sumei de 9712,97 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, cu titlu de daune materiale. În baza art.14 rap. la art.346 alin.1 Cod procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă R******** M****. Obligă pe asigurătorul SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA S.A. la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale şi la 10.000 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă R******** M****. În baza art.14 rap. la art.346 alin.1 Cod procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă RĂDULESCU ALEXANDRU-ION. Obligă pe asigurătorul SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA S.A. la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Rădulescu Alexandru-Ion. Obligă pe inculpatul A**** I***** la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 167,5 lei lunar în favoarea părţii civile Rădulescu Alexandru-Ion, începând cu data de 05.04.2007 şi până la terminarea studiilor de către acesta, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Respinge ca nefondată cererea părţilor civile privind plata cheltuielilor de judecată efectuate de acestea. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 septembrie 2011.
Amână pronunţarea la data de 21.09.2011
în vederea audierii martorilor din rechizitoriu şi a martorilor pe latură civile propuşi de părţile civile
pentru citarea în cauză în calitate de asigurător a SC Astra Asigurări SA şi pentru a se verifica dacă autoturismul condus de inculpat avea poliţă de asigurare RCA la această societate
faţă de cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul inculpatului, pentru revenirea cu adresă către Astra Asigurări SA ca în precedent şi pentru citarea în calitate de parte civilă a Spitalului Bagdasar Arseni
faţă de cererea de amânare pentru pregătirea apărării formulată de aprătorul inculpatului, pentru a se reveni cu adresă către S******* C***** D* U****** "******** A****** ca în precedent, pentru a se emite adresă către Astra Asigurări S.A. pentru comunicarea poliţiei RCA şi pentru a se comunica FPVS relaţiile solicitate
Pentru citarea în cauză în calitate de parte vătămată a Spitalulului de Urgenţă Bagdasar Arseni, pentru citarea în calitate de parte responsabilă civilmente a Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii şi pentru citarea părţii civile Rădulescu Alexandru