R******* O*** C*******
InculpatCondamnă pe inculpata: R.O.C., , fiica lui, n.la , cetăţean român, studii 7 clase, fără ocupaţie şi loc de muncă, necăsătorită, domiciliată în , fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de prostituţie prev.de art: - 328 C.penal, cu aplicarea art.99 şi urm.şi art.13 C.penal, la 1 an închisoare. În temeiul art.81, rap.la art.1101 al.1 teza II C.penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 3 ani ani. Conform disp art.863 lit.a C.penal, pe durata supravegherii vor fi luate faţă de inculpată următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. Datele prevăzute la b, c, d se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş, căruia i se încredinţează supravegherea. În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 lit.a şi c Cod Penal pe durata termenului de încercare, inculpata are următoarea obligaţii: - să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare; - să nu frecventeze zonele cunocute ca fiind zone în care se pot racola cu uşurinţă persoane în scopul reluării activităţii infracţionale. În baza art. 71 alin. 5 Cod Penal va suspenda executarea pedepselor accesorii. Va atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod Penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Conform disp.art118 lit.a C.penal confiscă în folosul stratului suma de 1890 lei şi obligă inculpata la plata acesteia. În baza art.191 al.1 C.pr.penală obligă inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 leri onorariul avocatului din oficiu Toma Diana. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de azi 05 Mai 2011
Hotarare 993/2011 din 05.05.2011PT.05.05.2011