B******* V***** C*****
Recurent InculpatF***** A*****
Intimat Parte vătămatăB******* L****
Intimat Parte vătămatăS******** D* P********* D* P* L**** T********* N****
Intimat SERVICIUL DE PROBAŢIUNEB******* G***
Intimat Parte responsabilă civilmenteDecizia penală nr.30 În baza art.38515, pct.2, lit.d c.pr.pen., admite recursul formulat de recurentul-inculpat Băcăoanu Vladuţ Cosmin, împotriva sentinţei penale nr.491/03.11.2011, pronunţată în dosarul nr.3783/291/2011 al Judecătoriei Roman, doar în ceea ce priveşte neaplicarea prevederilor art.110 Cod penal şi data interzicerii drepturilor accesorii. Casează sentinţa penală recurată sub aceste aspecte, iar în rejudecare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a-II-a şi lit.b c.pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71, alin.2 c.pen., începând cu data majoratului, 28.01.2012. în baza art.l10 c.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare. în baza art.110/1 c.pen., stabileşte termen de încercare pe o perioadă de 3 ani. în baza art.110/1 c.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S******** D* P********* D* P* L**** T********* N****; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. în baza art.359, alin.l c.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.110/1, alin.3 şi art.86/4 c.pen. în baza art.71, alin.5 cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. În baza art.189 C.p.p. dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu Burghelea Daniela. în baza art.192, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2012.
Amână pronunţarea la data de 12.01.2012.