Dosar 3788/339/2011 din 13.10.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3788/339/2011
Data dosar:
13.10.2011
Instanta:
Judecătoria Zimnicea
Departament:
Sectie mixta fond
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet 1
  • Soluţionare

    În baza art. 87, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 320 ind.1 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Grosu Silviu Marius, domiciliat în localitatea Zimnicea, la 8 luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului dreturile prevăzute de art. 64, al. 1, lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 71, al. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul în sumă de 200 lei pentru avocatul din oficiu Ştefănescu Marian se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 noiembrie 2011.

  • Sedinta din data de 07.11.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 11 noiembrie 2011

Flux dosar


Actualizare GRPD