B***** I*** R****
InculpatA********* M********
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul B***** I*** R**** pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj prevăzută şi pedepsită de art. 42 alin. 1 lit. a şi a ind. 1 din Legea 407/2006 cu aplicarea art. 74 lit. a, b, c Cod penal – 76 lit. d Cod penal şi cu aplicarea art. 13 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 4 luni. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. Constată reparat prejudiciul cauzat părţii vătămate A.J.V.P.S. – Maramureş cu sediul în Baia Mare, Bd. Unirii, nr. 12. În temeiul art. 46 alin. 1 din Legea 407/2006 dispune confiscarea de la inculpat a unui topor cu coada din lemn în lungime de 77 cm, evidenţiat la poziţia nr. 1/2011 din Registrul special al instanţei. În temeiul art. 46 alin. 2 din Legea 407/2006 dispune confiscarea vânatului respectiv 1 exemplar de porc mistreţ, femelă în vârstă de 1 an în greutate de 105 kg ce se va preda gestionarului fondului de vânătoare – A.J.V.P.S. – Maramureş cu obligaţia păstrării la dispoziţia organelor judiciare până la soluţionarea definitivă a cauzei. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 650 RON cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 RON reprezintă onorariul pentru avocat oficiu Dehenes Silvester Angelica, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu partea vătămată. Pronunţată în şedinţa publică azi 16.02.2011.
PENTRU DATA DE 16.02.2011