Dosar 3822/337/2010 din 16.02.2011

vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3822/337/2010
Data dosar:
16.02.2011
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul 3R
  • Admis recurs

    admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva deciziei penale 132/2010 a Tribunalului Sălaj, pe care o casează împreună cu sentinţa penală 250/2010 a Judecătoriei Zalău, doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului d.c. şi greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea acestuia. Rejudecând, în aceste limite majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 luni închisoare la pedeapsa de 6 luni închisoare, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante Menţine suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă p.a.n. Respinge cererea de obligare a inculpatului la plata către partea civilă a cheltuielilor judiciare. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul parchetului rămân în sarcina acestuia. Obligă partea civilă la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 16.03.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD