B*** V*******
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** C******** P*** P***** C**** I*** A*****
PârâtAdmite excepţia invocată din oficiu. Respinge acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 octombrie 2011.
Pune în vedere reprezentantului reclamantei să precizeze în scris acţiune în sens corespunzător sau să depună la dosar acte din care să rezulte că acţiunea reprezintă o plângere întemeiată pe dispoziţiile legilor de fond funciar, reţinând că din actele dosarului nu rezultă că ar fi fost parcursă procedura prevăzută de legea fondului funciar şi având în vedere chestiunile de fapt reţinute de notarul public în încheierea de la fila 7 dosar. În acest sens, amână judecarea cauzei la 24 octombrie 2011. În baza art.153 al.1 c.proc.civ., în raport de dovada de citare depusă la dosar la fila 12 dosar, pârâta nu va mai fi citată în cauză pentru următoarele termene de judecată Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2011.