Z***** F*****
Intimat ReclamantD******* G******* A F********* P****** A****
Intimat PârâtA************ F********* P****** P******
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea numai faţă de Administraţia Finanţelor Publice Piteşti, pe care o obligă să restituie reclamantului suma de 2889 lei, cu dobânda prevăzută de art. 124 cod procedură fiscală, în condiţiile art. 117 cod procedură fiscală. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 06 Februarie 2012, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06 februarie 2012, pentru când se citează reclamantul cu menţiunea de a depune la dosar decizia de calcul a taxei pe poluare şi chitanţa care face dovada acestei plăţi, precum şi cu menţiunea de a face dovada comunicării cererii de chemare în judecată către pârâta A************ F********* P****** P******. Se comunică reclamantului un exemplar al întâmpinării depuse de pârâta D******* G******* A F********* P****** A****. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12 Decembrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.