Dosar 3863/192/2011 din 10.11.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3863/192/2011
Data dosar:
10.11.2011
Instanta:
Judecătoria Bolintin Vale
Departament:
Judecatoria Bolintin Vale - cauze generale
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2011 la ora 09:00

    Complet: CJ5
  • Condamnare

    Condamna inculpatul BA, la o pedeapsă de 6 luni închisoare,pentru infracţiunea de conducere pe drum public a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge. In baza art 71 cpen, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art 64 teza a II a, lit a si b cp, cu excepţia dreptului de a alege. In baza art 81 şi 82 cp, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 6 luni. In baza art 71 al 5 cp, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inc, pe durata aceluiaşi termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp art 83 cp a căror nerespectare, are ca urmare revocarea suspendării condiţionate. Obligă inculpatul la 300 lei, cheltuieli judiciare în folosul statului.

    Hotarare 352/2011 din 15.12.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD