Dosar 3864/104/2011 din 28.09.2011

ordonanţă preşedinţială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3864/104/2011
Data dosar:
28.09.2011
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
ordonanţă preşedinţială
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2011 la ora 12:00

    Complet: CCF7
  • Admite cererea

    Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul şi obligă pârâtul să predea reclamantei echipamentele de tehnică de calcul şi de comunicaţie, respectiv staţia de lucru IBM A50-I&R-CSV Barza, nr. de inventar MF 3391, identificator KDWPP5K, 66CP973, cleşte pentru crotaliere, CSV Barza, nr. de inventar OI 2740, stocurile de crotalii prevăzute în Anexă şi un număr de 758 pasapoarte pentru bovine, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. 3297/104/2011, aflat pe rolul Tribunalului Olt, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Hotărâre vremelnică, executorie, fără somaţie sau trecerea vreunui termen. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 04.10.2011 la ora 12:00

    Complet: CCF7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 5.10.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD