A** S******
ReclamantB***** G*******
PârâtAdmite excepţia netimbrării. Anulează ca netimbrată acţiunea acţiunea. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.04.2012.
ÎNCH/ Respinge ca nefondată cererea de ajutor public formulată de petentul Ali Şefchet. Cu drept la cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.04.2012.
Amână judecata cauzei. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar înscrisuri în susţinerea cererii formulate potrivit OUG nr.51/2008, respectiv dovada veniturilor realizate şi a stării materiale a sa şi a familiei sale şi declaraţie pe proprie răspundere. Stabileşte termen pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, la data de 04.04.2012 Stabileşte termen pentru judecarea cauzei la data de 11.04.2012 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.03.2012
Amână judecata cauzei. Pune în vedere reclamantului să precizeze poziţia procesuală având în vedere că s-a respins cererea de ajutor public judiciar, De asemenea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 132,26 lei. Stabileşte termen pentru judecarea cauzei la data de 14.03.2012 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2012
Respinge ca nefondată cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul Ali Şefchet. Cu drept la cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.02.2012.
Amână judecata cauzei. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar înscrisuri în susţinerea cererii formulate potrivit OUG nr.51/2008, respectiv dovada veniturilor realizate şi a stării materiale a sa şi a familiei sale şi declaraţie pe proprie răspundere. Stabileşte termen pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, la data de 01.02.2012 Stabileşte termen pentru judecarea cauzei la data de 08.02.2012 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2012