Dosar 3892/104/2011 din 28.09.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3892/104/2011
Data dosar:
28.09.2011
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM3
  • Admis fond în parte

    sentinţa nr . 1728 Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Olt şi respinge acţiunea formulată împotriva acestuia. Respinge excepţia tardivităţii. Admite acţiunea şi pe cale de consecinţă : Obligă pârâţii Şcoala cu clasele I – VIII „Neda Marinescu” Grădinile, Consiliul Local al comunei Grădinile şi Primarul comunei Grădinile la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu Legea 221/2008, către membra de sindicat Răţoi Claudia Simona însă proporţional cu perioada efectiv lucrată de fiecare dintre aceştia în cadrul şcolii pârâte în cauza de faţă, începând cu data de 01.10.2008 şi până la data de 31.08.2009, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii. Respinge în rest cererea. Definitivă şi executorie. Cu recurs.

Flux dosar


Actualizare GRPD