G******* M***** P****
Recurent InculpatCondamnă pe inculpatul G******* M***** P****, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. f C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.p. şi art. 3201 C.p.p. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a –II a, şi lit. b) C.pen. În temeiul art. 61 alin. 1 C.p. revocă beneficiul liberării condiţionate pentru restul neexecutat de 1128 zile din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 1147/19.09.2005 de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin d.p. nr. 1884/23.03.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi dispune contopirea restului de 1128 de zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită în cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 88 C.p. deduce din durata pedepsei stabilite durata măsurilor preventive de la data de 26.09.2011 la zi. În temeiul art. 350 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 346 rap. C.p.p. ia act că partea vătămată Bavoua Francois Desire nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. 1 şi art. 189 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpatul aflat în stare de arest şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2011.
Amână pronunţarea la data de 15.11.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.11.2011.
În temeiul art. 300/1 alin. 1 C.proc.pen., constată legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului G******* M***** P**** cetăţean român, necasatorit, fără ocupaţie, fără obligaţii militare, studii 5 clase, recidivist, arestat în baza M.A.P. nr. 167/27.09.2011, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. În temeiul art. 300/1 alin. 3 C.proc.pen., menţine arestarea preventivă a inculpatului G******* M***** P****. În baza art. 192 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, avocat Avram Răzvan, va fi avansată din fondurile M.J.L.C. în contul Baroului Bucureşti. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore, de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpatul aflat în stare de arest. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.10.2011.