G**** C* C****** V*****
InculpatRespinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, cu privire la inculpatul GĂVAN CLAUDIU VASILE, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art.20 raportat la art.174, 175 al.1 lit.i Cod penal, iar în baza art. 145 Cod procedură penală, dispune luarea faţă de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14 noiembrie 2011 până la data de 13 decembrie 2011, inclusiv. În baza art. 145 al. 11 Cod procedură penală pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul va fi obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală – Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la Poliţia Oraşului Oţelu Roşu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.145 al.22 Cod procedură penală, privind încălcarea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de mai sus, situaţie în care se va dispune faţă de acesta măsura arestării preventive. În baza art.145 alin.12 lit.b, c, d, e Cod procedură penală, impune de asemenea inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: - să nu se deplaseze la spectacole sportive ori culturale sau în discotecile aflate pe raza localităţii Oţelu Roşu; - să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, niciuna dintre persoanele cu care a săvârşit fapta, martori ori alte persoane care au legătură cu săvârşirea faptei, şi să nu comunice cu acestea în mod direct sau indirect; - să nu conducă nici un vehicul; - să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate. În baza art.145 al.3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor ce îi revin se va înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune a se comunica copie de pe încheiere şi dispozitivul acesteia conform art.145 al.21 Cod procedură penală. În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate în cauză rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2011, ora 13,45.