S* E* S*** C******** I**** S**
DebitorS* G***** T**** S**
CreditorJ********** F******
IntimatAdmite cererile formulate de creditorul S* G***** T**** S** prin lichidator judiciar CII Nedelea Constantina, pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului S* E* S*** C******** I**** S**. În temeiul art. 33 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului S* E* S*** C******** I**** S**, cu sediul în Filiaşi, str. Racoţeanu, nr.147, cam. 1, jud. Dolj. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe NICK S.P.R.L. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie provizorie de 1000 lei lunar. Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin.1 din lege. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea efectuării din oficiu a cuvenitelor menţiuni precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 13.05.2011. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 26.05.2011. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 09.06.2011. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie . Fixează termen la data de 14.04.2011 pentru depunerea raportului prev.de art.20 alin.1 lit.a şi art.54 şi la data de 12.05.2011 pentru depunerea raportului prev.de art. 20 alin.1, lit.b si art.59. În temeiul art.3 pct.26 din Legea nr.85/2006 Dispune convocarea adunării generale a asociaţilor de către administratorul judiciar, în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special. În temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar la banca la care are deschis cont, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde aceasta are deschise conturi. Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare
Dispune comunicarea cererii formulate de creditoare, către debitoare. Dispune citarea părţilor. Acordă termen la 31 martie 2011