M**** R***** - P*** M******* M***** C*****
Recurent PârâtP******** V*****
Intimat ReclamantM**** R*****
Recurent PârâtAdmite acţiunea reclamantului P******** V***** în contradictoriu cu pârâta M**** R*****, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 7320 lei, reprezentând împrumut acordat acestuia şi nerestituit . Respinge cererea reconvenţională formulată pârâta M**** R***** ca neîntemeiată în contradictoriu cu reclamantul P******** V***** . În baza art. 274 Cod pr civilă obligă pârâtul să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1200 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amâna pronunţarea la data de 24.10.2012. pentru depunere de note scrise.
Lipsă martor pârâtă, citat cu mandat aducere sub sancţiunea amendării cu 500 lei.
lipsă de apărare pârâtă dovedită cu adeverinţă medicală depusă de apărător aferent cererii de amânare a cauzei
lipsă martor
Lipsă apărare pârâtă.
Reclamantul prin apărător renunţă la proba cu martorul propus, stăruind numai asupra probelor cu înscrisuri şi interogatoriu. Faţă de imposibilitatea apărătorului ales al pârâtrei de a se prezenta în instanţă, urmează a amâna cauza.
LIPSĂ MARTORI.
administrarea probelor înscrisuri, interogatoriul părţilor, proba testimoniala cu un martor şi proroga discutarea oportunităţii efectuării expertizei grafologice
Pentru a se lua cunoştinţă de cererea reconvenţionlă depusă de pârâtă.-
Lipsă apărare pârâtă.
In baza art. 242 pct.2 Cod proc. civilă, suspendă judecata pentru neprezentarea părţilor la strigarea pricinii. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 27.04.2011în vedereastingerii litigiului pe cale amiabilă potrivit art. 131 C.pr.civ.