M***** G* I*** z** "*******
InculpatF***** S********
InculpatF***** A**
Parte responsabilă civilmenteB****** V******* - A*****
Parte civilăR****** D*****
Parte civilăI. Condamnă pe inculpatul MOISEI ILIE, zis „Bogdan” pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), e) şi g) Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) Cod penal, art. 3201 alin. 7 Cod pr.pen., art. 74 lit. a), b) şi c), 76 lit. c) Cod penal, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare. Face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 2 (doi) ani şi 5 (cinci) luni, care constituie termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din Codul penal care prevăd revocarea acestui beneficiu în cazul săvârşirii cu intenţie a unei infracţiuni în termenul de încercare şi în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. II. În baza art. 101 lit. b) Cod penal, rap. la art. 103 Cod penal, aplică inculpatului minor F***** S******** măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), e) şi g) Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, încredinţând supravegherea mamei acestuia, Ferariu Ana. În baza art. 103 alin. 2 Cod penal pune în vedere persoanei căreia i s-a încredinţat supravegherea inculpatului, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui şi obligaţia de a înştiinţa instanţa, de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra sa, are purtări rele, ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală. În baza art. 103 al. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului minor asupra consecinţelor comportării sale şi conţinutul art. 103 alin. 6 Cod penal. Constată că partea vătămată Burlacu Veniamin – Andrei nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul ce i-a fost cauzat fiind reparat integral. În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, combinat cu art. 998, 999, 1003 al. 3 Cod civil, obligă, în solidar, inculpaţii, inculpatul minor în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Ferariu Ana, să plătească părţii civile Rotaru Daniel suma de 500 lei, cu titlu de despăgubiri. Obligă pe fiecare dintre inculpaţi (inculpatul minor, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente) să plătească statului suma de câte 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 900 lei reprezintă onorarii av. oficiu Goraş Simona (delegaţia nr. 3995/2010) din cursul urmăririi penale şi av. oficiu Simion Aura (delegaţia nr. 777/2011) şi Grigoraş Ciprian (delegaţia nr. 776/2011) din cursul cercetării judecătoreşti şi se va achita Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi partea responsabilă civilmente şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din 20 mai 2011.
Văzând lipsa inculpaţilor, în temeiul art. 183 Cod procedură penală instanţa dispune a se emite mandate de aducere pentru aceştia. Apreciază că este necesar a se emite adresă la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani să efectueze un referat de evaluare pentru inculpatul minor F***** S********, şi