D******** M*****
PetentI************ D* P****** J******* R** V*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul D******** M***** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE VÂLCEA, împotriva procesului-verbal Seria CC Nr. 9576856 din 18.09.2011. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii, în cuantum de 402 lei, aplicate petentului, prin procesul verbal seria CC nr. 9576856/, 18.09.2011 cu sancţiunea „avertisment”. Atrage atenţia petentului ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2011.
- Citarea petentului cu un exemplar de pe întâmpinarea trimisă la dosar de intimat. - Emiterea unei adrese la intimat cu solicitarea de a înainta la dosar materialul probator care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie contestat. Amâna cauza şi acordă termen la 18 noiembrie 2011, ora 8,30, C10, pentru când se citează petentul cu un exemplar de pe întâmpinare. Intimatul are termen în cunoştinţă potrivit disp.art.88 alin 1 pct.5/1 C.Pr.Civilă, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 21 octombrie 2011.