I***** C******
Intimat ReclamantC****** L****
Recurent PârâtI***** B***** - G*******
Recurent Intervenient în nume propriuS******** A******
Intimat IntervenientS******** G*******
Intimat IntervenientRespinge recursul declarat de pârâta Chircea, ca nefondat. Admite recursul intervenientului Ivaşcu Bogdan. Modifică în parte sentinţa, în sensul că admite şi capătul de cerere din cererea de intervenţie principala, privind obligarea comoştenitoarelor la plata creanţei. Obligă pe reclamantă şi pârâta să plătească intervenientului Ivaşcu Bogdan, suma de 41.082,5 lei fiecare, reprezentând contravaloare îmbunataţiri. Menţine în rest sentinţa. Obligă pe recurenta Chircea şi pe intimata I***** C****** la plata către recurentul Ivaşcu Bogdan a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Obligă pe recurentul Ivaşcu Bogdan la plata către stat a sumei de 5898 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru datorată la fond şi recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 30 Mai 2012.
Amână pronunţarea la data de 30 Mai 2012.
Amână pronunţarea la data de 23 Mai 2012.
Îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea din data de 25.04.2012, în sensul că scuteste pe recurentul intervenient si de plata taxei judiciare de timbru, datorată la fond, în cuantum de 4.271 lei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 27 Aprilie 2012.
Admite cererea de ajutor public judiciar. Scuteste recurentul-intervenient de plata taxei judiciare de timbru aferentă recursului, în sumă de 1627 lei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 25 Aprilie 2012.
Stabileşte taxă de timbru datorată de recurenţi după cum urmează: - recurentul-intervenient Ivaşcu Bogdan-Gheorghe, raportat la critica invocată, datorează taxa de timbru aferentă recursului în sumă de 1627 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei; - recurenta-pârâtă C****** L****, datorează diferenta de taxa de timbru totală în sumă de 3125,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,75 lei, stabilită după cum urmează: pentru critica IV-a taxa de timbru în sumă de 775,7 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pentru critica IV-c diferenţă taxa de timbru în sumă de 1619 lei, pentru critica V taxa de timbru în sumă de 4 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pentru critica VI-b taxa de timbru în sumă de 9,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pentru critica VI-d taxa de timbru în sumă de 713,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pentru critica VI-e taxa de timbru în sumă de 4 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Învederează posibilitatea formulării cererii de reexaminare a taxei de timbru în condiţiile art.18 din Legea nr.146/1997 şi respectiv cerere de ajutor public judiciar în condiţiile art.14 din OUG nr.51/2008. În baza art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997, faţă de dispoziţiile art.2 şi art.31 din Legea nr.146/1997 raportat la evaluarea obiectului cererii formulată de intervenientul Ivaşcu Bogdan Gheorghe şi la valoarea orientativă stabilită prin expertiza Camerei Notarilor Public pentru 2009, stabileste în sarcina intervenientului în nume propriu diferenţă taxa de timbru datorată la fond pentru cererea formulată, în cuantum de 4271 lei, respectiv: 3254 lei pentru cererea privind acordarea dreptului de creanţă şi 1617 lei pentru capătul de cerere privind pronunţarea unei hotarâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare. Pune în vedere recurentei-pârâtă să achite diferenta de taxa de timbru, conform celor stabilite la acest termen de judecată sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Se citează recurentul-intervenient Ivaşcu Bogdan Gheorghe cu menţiunea obligaţiei satisfacerii taxei de timbru aferentă recursului, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat şi de a satisface timbrajul pentru cererea formulată la fond conform celor stabilite la acest termen de judecată. Ia act că cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare formulată de avocat Nicolae Ciprian, apărător ales al intimatului-intervenient în nume propriu rămas fără obiect. Se conceptează în calitate de recurent-intervenient Ivascu Bogdan Gheorghe. Se citează intimata-intervenientă S******** A****** potrivit art.85 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 25 Aprilie 2012, la solicitarea părţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Martie 2012.