R** P****
InculpatS* I******** S***** S**
Parte civilăCondamnă pe inculpatul R** P****, la: - 350(treisutecincizeci) lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. şi ped. de art. 217 al.1 c.pen. cu aplic. disp. art. 3201 c.pr.pen. În baza art. 81,82 alin.2 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 1 an reprezentând termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 c.pen.cu privire la revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 14 lit.b şi 346 c.pr.pen. rap. la art. 998 c.pen. obligă inculpatul la 300 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă S* I******** S***** S**, cu sediul în com.Jilava,str.Ana Ipătescu nr.39, Clădirea C15,jud.Ilfov. În baza art. 191 c.pr.pen. obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs la Trib. Hunedoara în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi comunicare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.09.2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 13.09.2011.
D I S P U N E : Amână cauza la data de 6 septembrie 2011 pentru când inculpatul R** P**** se va prezenta în instanţă pentru a fi audiat. Martora Rimak Angelina Felicia va fi citată după audierea inculpatului dacă va fi necesar şi raportat la poziţia pe care acesta o va avea în faţa instanţei,având în vedere disp.art.3201 cpr.pen. Pronunţată în şedinţa publică azi 28 iunie 2011.
D I S P U N E : Amână cauza la data de 28 iunie 2011 pentru când inculpatul R** P**** se va prezenta în instanţă pentru a fi audiat. Martora Rimak Angelina Felicia va fi citată după audierea inculpatului dacă va fi necesar şi raportat la poziţia pe care acesta o va avea în faţa instanţei,având în vedere disp.art.3201 cpr.pen. Pronunţată în şedinţa publică azi 31 mai 2011.
D I S P U N E : Amână cauza la data de 31 mai 2011 pentru când inculpatul R** P**** se va prezenta în instanţă pentru a fi audiat. În baza art.291 al.1 şi 3 c.pr.pen. modificat prin Legea 202/26.10.2010,constată legal îndeplinită procedura de citare atât cu partea civilă S* I******** S***** S**,că aceasta are cunoştinţă de proces,semnând personal primirea citaţiei ,cât şi cu inculpatul R** P**** că acesta are cunoştinţă de proces, astfel că pentru termenul următor nu vor mai fi citaţi,având termen în cunoştinţă. Martora Rimak Angelina Felicia va fi citată după audierea inculpatului dacă va fi necesar şi raportat la poziţia pe care acesta o va avea în faţa instanţei,având în vedere disp.art.3201 cpr.pen. Pronunţată în şedinţa publică azi 10 mai 2011.