S***** C*****
Recurent ReclamantN***** L***** T******
Intimat PârâtN***** M*****
Intimat PârâtAdmite cererea de învestire.
respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi, respinge acţiunea
Amână pronunţarea la 26.10.2011 pentru concluzii scrise
Admite cererile. Acordă termen pentru când se va emite adresă către BNP Cioroiu George Ludovico pentru a solicita dosarul notarial care a stat la baza încheierii contractului de întreţinere aut. sub nr. 187/07.03.2008. Se va ataşa dosarul de fond nr. 696/244/2009. Prorogă discuţia cu privire la ataşarea dosarelor notariale care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare din anii 1990 şi 1992, după ce va fi ataşat dosarul de fond. De asemenea, pune în vedere părţilor prezente să se prezinte la termenul următor personal la interogatoriu şi se va cita pârâta lipsă cu menţiunea "personal la interogatoriu".
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi uneşte excepţia autorităţii lucrului judecat cu fondul cauzei. Încuviinţează, în temeiul art.167 alin.1 Cod de procedură civilă, pentru reclamantă prin apărător probele cu înscrisuri şi interogatoriul civil al pârâţilor, conform listei de probatorii depusă la dosar. Încuviinţează, în temeiul art.167 alin.1 Cod de procedură civilă, pentru pârâţi prin apărător în contradovadă, atât pe excepţie cât şi pe fondul cauzei probele cu înscrisuri, interogatoriul civil al reclamantei şi testimonială cu 2 martori. Acordă termen în vederea administrării probatoriului.Pune în vedere reclamantei prin apărător şi pârâţilor prin apărător să formuleze în scris interogatoriile civile. Se vor cita părţile personal la interogatoriu.
Admite cererea formulată de apărătorul pârâţilor. Acordă termen în vederea studierii înscrisurilor transmise prin fax de către apărătorul reclamantei.
Acordă termen pentru când se va comunica reclamantei un exemplar de pe întâmpinare, pentru a-şi preciza punctul de vedere.
Admite cererea de amânare formulată de pârâtul Nucaru Lucian-Tiberiu în vederea angajării unui apărător. Se cita pârâta N***** M***** în com. Stănileşti. Pune în vedere reclamantei să achite taxa de timbru necesară susţinerii acţiunii în cunatum de 1013,36 lei şi TJ în val. de 5 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată.