A*********** A*****
Intimat ReclamantA***** D*** G********
Intimat ReclamantA****** R*****
Intimat ReclamantA****** T*****
Intimat ReclamantB****** A**
Intimat ReclamantAdmite cererea formulată de petentul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani având ca obiect legalizarea şi învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr.3996 din 31.10.2011 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia Civilă, în dosarul nr. 4002/40/2011 . Dispune legalizarea şi învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr.3996 din 31.10.2011 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia Civilă, în dosarul nr. 4002/40/2011 . Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 decembrie 2011.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Respinge excepţia de inadmisibilitate a acţiunii . În temeiul art.246 Cod procedură civilă constată renunţarea reclamanţilor prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani la judecarea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale restante începând cu luna februarie 2011 până la zi . Admite, în parte, acţiunea în pretenţii băneşti formulată de reclamanţi - prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani în contradictoriu cu pârâţii: Şcoala cu clasele I-VIII nr 16 Botoşani, Centrul Bugetar -Şcoala cu clasele I-VIII nr 8 Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Ministerul Educaţiei Cercetării,Tineretului şi Sportului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani . Obligă pârâţii Şcoala cu clasele I-VIII nr 16 Botoşani, Centrul Bugetar -Şcoala cu clasele I-VIII nr 8 Botoşani şi Consiliul Local Botoşani,să plătească reclamanţilor actualizarea în funcţie de indicii de inflaţie a drepturilor salariale aferente lunii februarie 2011, calculată de la data de 9.03.2011 până la 5.04.2011 . Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata dobânzii legale. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect plata de daune morale. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13.10.2011.
termen pentru administrareas probei cu înscrisuri solicitată de reprezentanta reclamanţilor şi pentru ca această să depună la dosr precizările solicitate