A******** M*****
ContestatorI************ J******* D* P****** S******
IntimatRespinge contestaţia în anulare formulată de Anichiţei Mihail, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2011.
Se vor comunica către intimat, precizările depuse la termenul de astăzi de contestator. Amână cauza la data de 16.12.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.11.2011.
Pune în vedere contestatorului să precizeze în scris şi să depună la dosar în dublu exemplar, în care din cazurile prevăzute de art. 317 şi urm. C.p.c. se încadrează motivele de contestaţie în anulare, sub sancţiunea suspendării judecăţii în baza art. 155 ind.1 C.p.c. Se va emite adresă către Serviciul Arhivă al Judecătoriei Suceava, pentru a ne înainta spre ataşare dosarul nr. 10941/314/2010. Amână cauza la data de 11.11.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.09.2011.
Se va înainta dosarul 4006/314/2011, având ca obiect „contestaţie în anulare”, având în vedere repartizarea aleatorie a cauzei spre competentă soluţionare, la completul C13 cu termen de judecată la data de 23.09. 2011, pentru când se citează părţile.
Trimite imediat dosarul 4006/314/2011, având ca obiect contestaţie în anulare, spre competentă soluţionare a excepţiei nelegalei compuneri a completului de judecată C 23, completului imediat următor respectiv C 24. Acordă termen de control la data de 31.05.2011 pentru când părţile vor fi citate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2011.