M****** F***** S*****
Inculpatadmite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej împotriva sentinţei penale 64 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Dej, pe care o casează parţial, doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului m.f.s., durata termenului de încercare şi greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea acestuia. Rejudecând, în aceste limite majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 luni închisoare la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cu aplicarea art.3201 C.pr.penală. Înlătură circumstanţele atenuante Menţine suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit conform prev. art.82 C.penal. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. În baza art.189 C.pr.penală stabileşte suma de 50 lei ca onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu, av.Buduşan Diana, sumă ce se va avansa din FMJ. În baza art.192 alin.3 C.pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 30 martie 2011.