O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B**************
ReclamantS** T****** K*** D**** S** N*****
PârâtAdmite ca întemeiată cererea formulată de petentul OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIŢA NĂSĂUD cu sediul în municipiul Bistriţa, str. Mărăşeşti, nr. 2, jud. Bistriţa-Năsăud în contradictoriu cu intimata SC TRABZON KARA DENIZ SRL, cu sediul în Năsăud, str. Griviţei, nr. 29, jud. Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă:dispune radierea SC TRABZON KARA DENIZ SRL, având număr de ordine la O.R.C. J06/72/1993 şi C.U.I. 3094050;dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere, comunicarea şi efectuarea publicităţii legale a încheierii, în condiţiile prevăzute de lege.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 07 noiembrie 2011.