S****** A****
Apelant InculpatD****** M*****
Intimat Parte civilăRespinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul STOICAN AUREL, fiul lui Dumitru şi Zamfira, născut la data de 14 aprilie 1943, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi, şi de partea civilă D****** M*****, domiciliată în comuna Suseni, sat. Ţuţuleşti, nr. 226, judeţul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 44 din data de 03 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş Secţia penală, în dosarul nr. 4065/109/2010.Menţine starea de arest a apelantului inculpat S****** A**** şi deduce la zi, prevenţia.Obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, care se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.Obligă pe apelanta parte civilă la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.Cu drept de recurs.Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2011, la Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.