C***** N******
Intimat Persoană solicitatăAdmite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Procuratura Leoben - Austria la data de 06.04.2011, în dosarul nr. 8 St 84/11y. Dispune predarea persoanei solicitate C***** N******, autorităţii judiciare emitente. În temeiul art. 87 al. 2 din aceeaşi lege, dispune ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei. Dispune arestarea persoanei solicitate C***** N****** şi emiterea de îndată a mandatului de arestare, conform art. 90 al. 13 din Legea 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea 222/2008, pe o durată de 25 de zile, începând de la data expirării mandatului de arestare nr. 6 din 02.05.2011 emis de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, respectiv de la data de 7 mai 2011 şi până la data de 31 mai 2011, inclusiv. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru persoana solicitată, se va avansa din fondurile Ministerul Justiţiei către BA Suceava. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 mai 2011, ora _________.
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În baza art. 90 al. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, arestează persoana solicitată C***** N******, faţă de care s-a emis mandatul european de arestare din 6.04.2011 în dosarul nr. 8 ST 84/HY de către Procuratura Leoben – Austria şi cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul SIRENE naţional, pe o durată de 5 zile, respectiv de la 2 mai 2011 şi până la data de 6 mai 2011, inclusiv. În temeiul art. 90 al. 13 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, dispune emiterea mandatului de arestare. Persoana solicitată arestată se va depune în Arestul I.P.J. Suceava. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Amână judecarea cauzei la data de 5 mai 2011, ora 11,00, pentru când se va cita persoana solicitată din Arestul IPJ Suceava.