B***** A**
Apelant Parte civilăB***** O******* M******
Apelant Parte civilăB***** B*****
Apelant Parte civilăB****** D******
Apelant Parte civilăS******* J******* T**** J**
Intimat Parte civilăDecis 11/23.01.2012/Admite apelurile declarate de inculpatul Vieru Sabin şi de către părţile civile B***** A** şi Becheriu Dumitru, împotriva sentinţei penale nr.167/16.06.2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, Desfiinţează în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă, de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului Vieru Sabin, în pedepsele componente şi sporul de 6 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor, În temeiul art.334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de ucidere din culpă, din art.178 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, în art.178 alin.1 şi 2 Cod penal, În temeiul art.178 alin.1 şi 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul Vieru Sabin, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, În temeiul art.184 alin.2 şi 4 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, În temeiul art. 33 lit. b - 34 lit. b Cod penal, dispune ca inculpatul Vieru Sabin să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare, Face aplicarea art.71 şi art.64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, În temeiul art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. b Cod procedură penală, achită pe inculpatul Vieru Sabin pentru infracţiunea prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, Obligă pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. „Asigurare Reasigurare” Astra S.A., potrivit contractului de asigurare, la plata către părţile civile, a despăgubirilor civile, după cum urmează: - către Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara, la plata sumelor de 4.643,30 lei, pentru îngrijirile acordate părţii civile Becheriu Dumitru, respectiv 25.386,31 lei, pentru îngrijirile acordate victimei Bunoiu Dumitru, sume la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată până la achitarea acestora, - către S******* J******* T**** J**, la plata sumelor de 139,05 lei, pentru îngrijirea părţii civile Becheriu Dumitru, respectiv 614,80 lei, pentru îngrijirea victimei Bunoiu Dumitru, sume la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată până la achitarea acestora, - către partea civilă Becheriu Dumitru, la plata sumei de 20.000.lei, cu titlu de daune materiale şi 60.000 lei, cu titlu de daune morale, - către partea civilă B***** A**, la plata sumei de 20.800 lei, cu titlu de daune materiale şi 60.000 lei, cu titlu de daune morale, - către partea civilă B***** O******* M******, la plata sumei de 20.350 lei, cu titlu de daune materiale şi 50.000 lei, cu titlu de daune morale, - către partea civilă B***** B*****, la plata sumei de 14.097 lei, cu titlu de daune materiale şi 50.000 lei, cu titlu de daune morale, - către partea civilă Becheriu Dumitru, la plata sumei de 69.000 lei, cu titlu de rentă globală, calculată de la data comiterii infracţiunii (28.03.2008) şi până la data prezentei decizii şi, în continuare, la plata unei rente lunare de câte 1.500 lei, până la încetarea stării de nevoie a părţii civile, Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, Respinge ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile B***** B***** şi B***** O******* M******, şi de către asigurătorul de răspundere civilă S.C. Asigurare Reasigurare “Astra” S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, şi obligă pe aceşti apelanţi, la plata sumei de câte 500 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat, Cheltuielile judiciare efectuate în apelurile declarate de inculpatul Vieru Sabin şi de părţile civile B***** A** şi Becheriu Dumitru, rămân în sarcina statului, Cu recurs, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.01.2012.
Amână pronunţarea la data de 23.01.2012.
- lipsa raportului de expertiză
lipsa raportului de expertiză
lipsa raportului de expertiză
administrarea probelor propuse
pentru lipsă procedură