M****** S*****
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** N****
Recurent PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta M****** S***** în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Neamţ şi în consecinţă: Suspendă efectele deciziei de pensionare nr. 159140 din data de 15.07.2011 şi dispune repunerea în plată a deciziei de pensionare nr. 159140 din 24.12.2010, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3780 /103/2011 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ. Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu şi pensia revizuită începând cu data de 01.08.2011. Vremelnică şi executorie de drept, fără somaţie sau trecerea unui termen. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.11.2011.
Încuviinţează cererea de preschimbare termen.