S* C*** C******** S**
DebitorC** D*** G*********
LichidatorI****** D***
PârâtRespinge cererea. Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Încuviinţează pârâtului suplimentarea probatoriului cu proba testimonială, urmând a fi audiat numitul Bîrcan Gheorghe. Pune în vedere pârâtului prezent în şedinţă să indice, cu listă, numele şi adresa de domiciliu a pârâtului. ordonă administrarea în cauză a probei testimoniale, urmând a fi audiată numita Radu Rexandra, domiciliată în Craiova, str. Ion Bărnuţiu nr. 29, jud. Dolj. Acordă termen în continuare, la 06.12.2011, pentru administrarea probatoriului suplimentar.
Admite cererea de amânare formulată, în scris, de avocat Felicia Gună pentru pârâtă. Acordă termen la 29.11.2011. Menţine citarea pârâtului la interogatoriu sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă.
Încuviinţează pârâtului proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu societăţii debitoare prin administrator special Colan Mirela. Acordă termen la 25.10.2011 pentru administrarea probatoriului propus. Dispune citarea pârâtului cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod proceduiră civilă, precum şi sancţiunea amenzii judiciare. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar interogatoriu propus a se lua societăţii debitoare pentru a-i fi comunicat.
Admite pârâtului cererea de amânare a cauzei pentru angajare apărător. Acordă termen la 13.09.2011 pentru când se pune în vedere pârâtului să se prezinte la termenul de judecată stabilit în vederea administrării probei cu interogatoriu.
Încuviinţează lichidatorului judiciar proba cu interogatoriu pârâtului. Acordă termen în continuare, la 28.06.2011, pentru când se va cita pârâtul, prin agent procedural, cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă.