Dosar 4093/314/2011 din 21.04.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4093/314/2011
Data dosar:
21.04.2011
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2012 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 condamnă pe inculpatul B**** I** C****** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. p. În baza art. 81 alin. 1 Cp suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art. 82 Cp. În baza art. 359 alin. 1 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin. 5 Cp suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei reprezentând cheltuieli din cursul urmăririi penale va fi înaintată în fondurile Ministerului Public, iar suma de 200 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu din cursul judecăţii, avocat Bozi Flaviana, potrivit delegaţiei nr. 1307/03.05.2011, va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2012.

  • Sedinta din data de 11.01.2012 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 25 ianuarie 2012, pentru când se va cita martorul asistent Miler Corneliu, cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 ianuarie 2012.

  • Sedinta din data de 23.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2012, pentru când se va cita martorul asistent Miler Corneliu. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 noiembrie 2011.

  • Sedinta din data de 26.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2011, pentru când se vor cita martorii din lucrări Boca Daniel Ştefan, Cazacu Andrei Daniel şi Diaconu Marian, cu mandate de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26 octombrie 2011.

  • Sedinta din data de 21.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 26 octombrie 2011, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere la domiciliul indicat de D.J.E.P., respectiv Salcea nr.732, şi prin afişare la Consiliul local Salcea, şi se vor cita martorii din lucrări Leonte Emil, Boca Daniel Ştefan, Cazacu Andrei Daniel şi Diaconu Marian. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 septembrie 2011.

  • Sedinta din data de 22.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Se va emite adresă la A.N.P. Bucureşti pentru a comunica instanţei dacă inculpatul figurează sau nu încarcerat în una din unităţile de penitenciar din ţară, iar în caz afirmativ pentru a comunica locul de detenţie. Amână judecarea cauzei la data de 21 septembrie 2011, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere la domiciliul din satul şi comuna Salcea, nr.732, şi prin afişare la Consiliul local Salcea. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22 iunie 2011.

  • Sedinta din data de 18.05.2011 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Se va emite adresă la D.J.E.P. Suceava pentru a comunica instanţei domiciliul actual al inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2011, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul local Salcea. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18 mai 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD