S* L*** E***** S**
CreditorS* D***** S**
DebitorAdmis cererea.
Incuviinţează cererea în probaţiune formulată de către reprezentanta reclamantei, care solicită instanţei acordarea unui termen de judecată pentru a depune la dosarul cauzei, în cadrul probei cu înscrisuri, copia lizibilă a confirmării de primire a notificării şi a plicului în care a fost comunicată notificarea. Amână judecarea cauzei la 3.06.2011, dată pentru când societatea creditoare are termen în cunoştinţă. Va fi citată debitoarea la adresa indicată de către creditoare, respectiv la adresa din Baia Mare, Bd. Bucureşti nr. 1/5, jud. Maramureş.