R***** M****
ReclamantP******* E*****
PârâtB********* D******
PârâtB********* L*******
PârâtM******** I**
PârâtAdmite acţiunea precizată. Ia act de tranzacţia părţilor pe care o consfinţeşte. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2011.
Dispune disjungerea cererii de intervenţie şi acordă termen la data de 06.12.2011. De asemenea, ia act de renunţarea reclamantei la terenul din punctul Hulubeşti Ciopată, ce face obiectul titlului de proprietate nr. 8299/1999. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei, prin care solicită amânarea cauzei în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, prin încheierea unei tranzacţii. Totodată, pune în vedere pârâtei P******* E***** să depună la dosar procura specială autentificată sub nr. 2803/07.11.2011 în original. Acordă un ultim termen de judecată pentru ca reclamanta să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru în cuantum de 91 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca insuficient timbrată. Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Noiembrie 2011.
Dispune comunicarea a câte unui exemplar al cererii de intervenţie şi părţilor lipsă la acest termen de judecată. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de intervenţie. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 08.11.2011 şi pentru ca părţile să încerce stinge litigiului pe cale amiabilă. De asemenea, pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 91 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca insuficient timbrată. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2011.