A********** M*****
InculpatR***** I***
Parte civilăS******** J******* D* A******** I***
Parte civilăS******* C***** D* U****** ,***** D** N* O*****
Parte civilăCondamnă pe inculpat la pedeapsa de 10(zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală”. În baza disp.art. 40 alin.1 Cod penal cu referire la art. 33 lit.a şi art. 34 alin.1 lit d Cod penal contopeşte pedeapsa de 10(zece) luni închisoare stabilită inculpatului prin prezenta sentinţă penală cu pedeapsa de 1000 lei amendă penală stabilită acestuia prin sentinţa penală nr. 3104/19.11.2010 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin nerecurare la data de 13.12.2010, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe” şi aplică acestuia, ca pedeapsă unică rezultantă, pedeapsa de 10(zece) luni închisoare. În baza dispoziţiilor art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală pe o perioadă de 2(doi) ani si 10(zece) luni, termen de încercare calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal. În baza disp.art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă. Obligă inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 3000 lei cu titlu de daune morale. Respinge restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă în cadrul procesului penal. În baza disp.art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul clinic de Urgenţă „Prof. Dr.N.Oblu” Iaşi în cadrul procesului penal. Obligă inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 232,92 lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza disp.art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală respinge acţiune acivilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi în cadrul procesului penal. Cu recurs.
Amână pronunţarea la data de 01.11.2012.
În vederea audierii martorei din lucrări M.A., amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.10.2012.
În vederea audierii martorei M.A., amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.09.2012.
În vederea administrării probelor, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.06.2012.
În vederea audierii martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.05.2012.
Faţă de lipsa procedurii de citare cu partea civilă R.I., amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.04.2012.