G******** E****
Intimat ReclamantP********** C*****
Recurent PârâtE R O A R E
Admite recursul. Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.11.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă
Încuviinţează cererea formulată de către recurentul-pârât şi acordă un nou termen de judecată pentru lipsă de apărare. Pune în vedere recurentului-pârât să evalueze bunurile din motivele de recurs menţionate ca fiind bunuri omise din actul de partaj, respectiv terenul şi acţiunile pe care solicită să fie introduse la masa de partaj şi în funcţie de această valoare să achite taxa judiciară de timbru. Pentru celelalte motive de recurs, pune în vedere recurentului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Amână judecarea cauzei la 07.11.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2011
Respinge cererea de abţinere formulată de doamna magistrat Emanuela Comăneci Moşneanu . Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.10.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite cererea de preschimbare termen. Fixează termen de judecatăla 17.10.2011, pentru când se citează părţile. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.07.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă