C*** J******** D* P***** C***
Intimat PârâtD****** V*****
Recurent ReclamantC*** D* P***** A M*** B********
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclam. DV împotriva sentinţei civile nr. 3142 din 23.06.2011 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 4195/117/2011 pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul DV în contradictoriu cu pârâta CJPMBucureşti şi în consecinţă: sUSPENDĂ EXECUTAREA DECIZIEI NR. 151472 DIN 18.08.2010 A CASEI DE pENSII bUCUREŞTI ŞI REPUNE ÎN PLATĂ DECIZIA NR. 151472 DIN 3 IULIE 2008 A cASEI DE PENSII bUCUREŞTI PÂNĂ LA DATA DE 01.08.2011. Menţine restul dispoziţiilor care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 septembrie 2011.
AP 14.09.2011
pentru a depune la dosar înscrisul solicitat de instanţă.
Incheiere de sedinta din 02.09.2011Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul recurentului şi acordă termen şi pentru comunicarea motivelor de recurs.