C*** J******** D* P***** C***
IntimatF*** I***
Recurent ReclamantC*** D* P***** A M*** B********
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclam. FI împotriva sentinţei civile nr. 3145 din 23.06.2011 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 4198/117/2011 pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul FI în contradictoriu cu pârâta CJPMBucureşti şi în consecinţă: Dispune suspendarea executării deciziei nr. 179618 din 18.08.2010 emisă de Casa locală de pensii Buc. privind recalcularea pensiei de serviciu a reclamantului, până la data de 01.08.2011. Dispune repunerea în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată reclamantului în baza prev. art. 48-51 din Legea nr. 223/2007, pe perioada 01.09.2010 - 01.08.2011. Menţine restul dispoziţiilor care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 septembrie 2011.
AP 14.09.2011
pentru a depune la dosar înscrisul solicitat de instanţă.
Incheiere de sedinta din 02.09.2011Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul recurentului şi acordă termen şi pentru comunicarea motivelor de recurs.