P******** D* P* L**** T********* S****
ApelantM****** F*****
Intimat InculpatM********* F********* P*** A******* P*** A********** N******** A V****** P*** D******* J******** P** A***** Ş* O********* V*****
Intimat Parte civilăM********* F********* P*** A******* B********
Intimat Parte civilăÎn baza art. 9 alin. 1 lit. a)din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. art. 320 indice 1 C.p.p. art. 65 alin. 2 C.p. , Condamnă pe inculpatul M. F. la pedeapsa închisorii de 1 an şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a , lit. b, lit. c C.p. – respectiv dreptul de a fi administrator la o societate comercială, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale – pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.art. 320 indice 1c.p.p. şi art. 65 alin. 2 C.p., Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de contrabandă. În baza art. 296 indice 1 alin. 1 lit. l) din legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.şi art. 320 indice 1 c.p.p., Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere sau comercializare în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării fără marcajele corespunzătoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34, art. 35 C.p., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, de 1 an închisoare, aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., şi de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 296 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi pedepsele complementare aplicate, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a ) teza a II-a, lit. b), lit. c) C.p.- dreptul de a fi administrator la o societate comercială, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C.p., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a , lit. b), lit. c) C.p., dreptul de a fi administrator la o societate comercială . În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare în condiţiile art. 82 C.p.. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a pedepsei prevăzute de art. 83 C.p.. În baza art. 71 alin. 1 C.p., pe durata suspendării condiţionate se suspendă şi pedeapsa accesorie. În baza art. 118 lit. b) C.p. dispune confiscarea cantităţii de 4.799 pachete a câte 20 ţigarete fiecare marca Viceroy, 1070 pachete a 20 ţigarete marca Monte Carlo, aflate în custodia Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, potrivit adeverinţei nr. 32/19.08.2010 şi a autoturismului marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare SB-26-DLF aparţinând inculpatului. Menţine măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca Mercedes Benz nr. SB-26-DLF, măsură instituită prin ordonanţa procurorului din 10.12.2010 până la momentul punerii în executare a măsurii confiscării. Menţine măsura sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz 33 cu număr de înmatriculare SB-30-DLF, aflat în prezent în custodia inculpatului, măsură luată prin ordonanţa procurorului din data de 10.12.2010. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800 lei, din care 600 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu celelalte părţi.
Aând nevoie de timp pentru a delibera amână prounţarea în cauză la data de 12.10.2011.
Având nevoie de timp pentru a delibera, pentru a se depune concluzii scrise amână proununţarea în cauză la data de 05.10.2011.
Admite cererea de amânare formulată de inculpat în vederea angajării de apărător şi acordă termen la data de 28.09.2011, sala E, ora 8.