D**** G*******
Intimat ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
Recurent PârâtAdmite in parte actiunea. Anulează decizia nr. 123191/6.10.2011. Obliga pârâta sa emită o decizie, prin care să recalculeze pensia cuvenita reclamantei retroactiv, începând cu data de 01.10.2008, cu valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute de OUG 100/2008 şi art. 169 Legea nr. 263/2010. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.10.2008 la zi, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie. Respinge celelalte pretenţii ca neintemeiate. Obliga parata la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecata. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.11.2012.
pentru a se lua cunoştinăă de cererea completatoare
pentru precizarea şi întregirea acţiunii
respinge cererea de preschimbare ca neîntemeiată.