A***** M****
InculpatS* C******* S* C******** P*** R*********** D**** M*******
Parte civilăÎn baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.i Cod penal , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat , cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal şi art.76 lit. d Cod penal , condamnă pe inculpatul A***** M**** la 6(şase) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a 2 a , lit b Cod penal în condiţiile şi pe durata celor prevăzute de art. 71 al.2Cod penal. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă a termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni , conform art.82 Cod penal.În baza art.71 al.5 C. pen. suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii.În baza art. 359 al.1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.pen. în sensul că dacă în perioada termenului de încercare va săvârşi alte infracţiuni se va dispune revocarea suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art.14, 346 cod proc. penală cu aplicarea art.998 Cod civil obligă inculpatul către partea civilă S.C. Comercom S.A. Comăneşti la plata sumei de 1500 lei reprezentând contravaloare prejudiciu. Dispune plata onorariilor apărători oficiu 200 lei avocat Şofranca Dumitru , din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În baza art.191 alin.1 Cod proc penală obligă pe inculpatul A***** M**** la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător oficiu.
Faţă de imposibilitatea apărătorului inculpatului din motive medicale amână cauza la 28 mai 2012.
Pentru lipsa martorului din lucrări Potoroacă Dan-Alexandru amână cauza la 30.04.2012.
Faţă de neîndeplinirea mandatului de aducere a martorului din lucrări amână cauza la 19.03.2012.
Având în vedere neprezentarea martorilor datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile amână cauza la 5 martie 2012.
Faţă de faptul că martorii din lucrări nu s-au prezentat în instanţă deşi s-au emis mandate de aducere şi întrucât audierea acestora se impune în cauză amână judecarea cauzei la 6 februarie 2012şi se revine cu citarea cu mandate de aducere.
Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2012 pentru când dispune citarea martorilor din lucrări cu mandate de aducere cu însoţitor. Inculpatul are TC, urmând a fi citată partea civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 21.11.2011 pentru când dispune citarea martorilor din lucrări cu mandate de aducere cu însoţitor. Inculpatul are TC, urmând a fi citată partea civilă.
dispune citarea martorilor din lucrări cu mandate de aducere. Inculpatul are TC, urmând a fi citată partea civilă.
dispune citarea martorilor din lucrări. Încuviinţează pentru inculpat proba cu martorul Alecsa Gheorghe, tatăl inculpatului care va fi adus prin grija inculpatului la următorul termen de judecată. Inculpatul are TC, urmând a fi citată partea civilă.
dispune citarea inculpatului cu mandat de aducere şi a martorilor din lucrări cu menţiunea amendării în caz de neprezentare.