B******* R*** I**** P***** S* Z*** C** S**
LichidatorV**** Z*****
PârâtG********* Z***** S*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar B R IPURL al debitoarei S.C. Z C S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii V Z şi G Z S. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească o parte din pasivul debitoarei S.C. Z C, în sumă de 439.252 lei. Respinge cererea pârâtului V Z de obligare a lichidatorului judiciar al debitoarei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.09.2012.
Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la 14 septembrie 2012, sala 249, ora 8,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii atât potrivit prevederilor Codului de pr.civilă cât şi prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, comunicându-le câte un exemplar din raportul cauzelor şi împrejurările insolvenţei completat. Se va emite adresă către Serviciului Arhivă al Tribunalului Specializat Cluj, cu menţiunea de a proceda la identificarea dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare a pârâţilor V Z şi G Z S, pentru acest termen de judecată, sub avertismentul amenzii judiciare.
pentru ca lichidatorul judiciar să procedeze la analizarea actelor contabile ale societăţii debitoare ce i-au fost înmânate, să completeze raportul privind cauzele stării de insolvenţă cu concluziile în urma acestei analize, ce va fi depus la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, să asigure publicarea unui anunţ privind acest raport şi să comunice pârâţilor a unui exemplar de pe acesta, iar în cazul în care în urma valorificării bunurilor ce i-au fost predate se va ajunge la reducerea pasivului debitoarei, să procedeze la modificarea în mod corespunzător a cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale,
pentru ca lichidatorul judiciar să procedeze la completarea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au determinat starea de insolvenţă a debitoarei cu aspectele învederate la termenul de azi, în termen de 5 zile, sub sancţiunea amenzii judiciare.
va încuviinţa cererea formulată de către reprezentantul lichidatorului judiciară privind acordarea unui termen în vederea predării de către pârât a documentelor contabile şi a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi va pune în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să procedeze la completarea raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei şi în funcţie de cele constatate să precizeze dacă îşi menţine cererea aşa cum a fost formulată sau dacă înţelege să o precizeze într-o formă sau alta,
Încuviinţează cererea de amânare formulată de către reprezentantul legal al pârâtului V**** Z*****.Stabileşte termen pentru examinarea cererii de antrenare a răspunderii personale pentru data de 9 decembrie 2011, sala 249, ora 11,00, termen dat în cunoştinţă lichidatorului judiciar, pentru când:Se vor cita pârâţii V**** Z***** şi G********* Z***** S*****, cu câte un exemplar din precizări, atât conform Codului de procedură civilă, cât şi prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.