Dosar 4259/88/2011 din 07.11.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4259/88/2011
Data dosar:
07.11.2011
Instanta:
Tribunalul Tulcea
Departament:
Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2012 la ora 09:00

    Complet: C-LM3
  • Admite cererea

    Admite acţiunea. Obligă pârâta la reîncadrarea reclamanţilor începând cu data de 01.01.2010, astfel încât, la stabilirea drepturilor salariale în conformitate cu dispoziţiile Legii 330/2009 şi ale OUG 1/2010, să se aibă în vedere, în plus faţă de drepturile salariale acordate în luna decembrie 2009, drepturile salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii 221/2008. Obligă pârâta la calculul şi plata către reclamanţi a drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite prin reîncadrarea reclamanţilor în sensul mai sus arătat şi drepturile salariale acordate pentru perioada cuprinsă între 01.01.2010 şi 31.12.2010. Obligă pârâta să opereze în carnetele de muncă ale reclamanţilor menţiunile dispuse prin prezenta hotărâre. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2012.

  • Sedinta din data de 18.01.2012 la ora 09:00

    Complet: C-LM3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20 ianuarie 2012.

  • Sedinta din data de 14.12.2011 la ora 12:00

    Complet: C-LM3
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen pentru a se emite adresă către pârâtă referitoare la perioada 01.01-31.12.2010, dacă în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, reîncadrarea acestora s-a făcut ţinând cont de drepturile salariale.

Flux dosar


Actualizare GRPD