S* P*** R* A** S**
Apelant ReclamantS* C********* S**
Intimat PârâtB**** T*********** S*
Intimat PârâtRespinge ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei reconvenţionale SC B.T.SA şi excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, excepţii invocate de către reclamanta pârâtă reconvenţională. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta SC P.R.A.SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.SRL. Admite cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională SC C.SRL în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţională SC P.R.A.SRL şi pârâta reconvenţională SC B.T.SA, şi în consecinţă: Obligă pârâta reclamantă reconvenţională SC P.R.A.SRL să elibereze pârâtei reclamante reconvenţionale garanţia în cuantum de 36.000 euro depusă la SC B.T.SA în temeiul contractului de administrare imobil nr. 1/2005, iar în caz de refuz hotărârea urmând a suplini consimţământul reclamantei pârâte reconvenţionale la eliberarea garanţiei. Obligă reclamanta SC P.R.A.SRL să plătească pârâtei SC C.SRL suma de 11.318 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 25.04.2012
Amână pronunţara pentru data de 18.04.2012
Amână pronunţarea pentru data de 11.04.2012.
În vederea luării interogatoriului reprezentantului legal al societăţii reclamante şi audierii martorului S L, amână soluţionarea cauzei pentru data de 4 aprilie 2012, sala 249, ora 14,00,
Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a reclamantei în invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a B T SA. Uneşte cu fondul cauzei excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale şi excepţia lipsei calităţii procesuale a Băncii Transilvania, invocate de către reclamantă. Încuviinţează pentru reclamantă şi pârâta - reclamantă reconvenţională, audierea martorului G P C. Încuviinţează audierea martorului S L şi audierea d-nei avocat B H. Încuviinţează cererea în probaţiune privind audierea martorei propuse de către reclamantă pentru teza probatorie indiciată, considerând ca fiind concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei sub aspectul înţelegerilor dintre părţi privind negocierea chiriei şi a elementelor legate de predarea administrării imobilului, considerând însă neconcludentă cererea în probaţiune sub aspectul efectuării plăţilor chiriei. Prorogă pronunţarea în ceea ce priveşte interogatoriul administratorului reclamantei, până după administrarea probei testimoniale. Pune în vedere reclamantei – pârâtă reconvenţională, prin reprezentanta acesteia ca în termen procedural să indice domiciliul martorei în vederea citării, sub sancţiunea decăderii din această probă pentru această instanţă. Amână soluţionarea cauzei pentru data de 14 martie 2012, sala 249, ora 14,00, pentru când ambele părţi au termenul în cunoştinţă prin reprezentanţi. Se va cita B**** T*********** S*. Se va cita martora propusă de pârâtă B H cu menţiunea că raportat la dispoziţiile art. 191 punctul 1 Cod Procedură Civilă, aceasta poate fi scutită de la audierea în calitate de martor, astfel încât aceasta va fi citată cu menţiunea de a preciza dacă doreşte să fie audiată în această calitate şi de asemenea, în acest context să depună obligaţia de confidenţialitate dată de partea reprezentată. Se vor cita martorii încuviinţaţi propuşi de pârâtă, respectiv G P C şi S L, de la adresele indicate în cererea în probaţiune depusă la dosarul cauzei la fila 66 şi cu menţiunea că în caz de neprezentare urmează a li se aplica o amendă judecară şi a se emite mandat de aducere pe numele acestora. Se va cita martora propusă de către reclamantă după indicarea numelui şi adresei de către reprezentanta reclamantei şi cu menţiunea că în caz de neprezentare urmează a i se aplica o amendă judecară şi a se emite mandat de aducere pe numele acesteia.
Raportat la prevederile art.85 coroborat cu art.107 Cod pr.civilă, reţine viciul de procedură cu B**** T*********** S*, urmând a fi acordat un nou termen în cauză în vederea îndeplinirii procedurii de citare faţă de această parte. Va încuviinţa proba cu interogatoriul atât a reclamantei-pârâtă reconvenţională, cât şi a pârâtei-reclamantă reconvenţională, şi va pune în vedere reprezentanţilor părţilor să procedeze la comunicarea interogatoriilor între ei, inclusiv a răspunsurilor, urmând ca proba testimonială să fie discutată la termenul ce se va acorda în cauză. Va pune în vedere reprezentantului pârâtei-reclamantă reconvenţională, să precizeze care este calitatea şi temeiul juridic al introducerii prin cererea reconvenţională a unei părţi noi în proces, respectiv a Băncii Transilvania SA
Admite declaraţia de incompatibilitate formulată de d-l judecător Claudiu Gligan în dosarul cu nr. de mai sus având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.743 lei formulată de petiţionara SC C. SRL. Dispune disjungerea şi repartizarea aleatorie a cererii având ca obiect reexaminarea taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispoziţiile prev. de art.98 alin.3 coroborat cu disp. art.95 alin.3 din regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti. Nesusceptibilă de cale de atac.
Hotarare 6629/2011 din 12.12.2011pentru ca reclamanta reconvenţională să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 4743 lei şi timbre judiciare de 5 lei.