O*** E******
ReclamantO*** V*****
ReclamantC***** 2* A***** P*** P*****
PârâtConstată perimată cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Hotarare 1842/2014 din 02.12.2014Mentine suspendarea judecarii cauzei. Cu recurs pe durata suspendarii.
Incheiere suspendare din 01.10.2013Suspenda judecarea cauzei pentru neindeplinirea de catre reclamanti a obligatiilor impuse de instanta. Cu recurs pe durata suspendarii.
Incheiere suspendare din 26.06.2012Pune in vedere reprezentantului reclamantilor sa depuna la dosar dovada achitarii onorariului expert si adeverinta emisa de Primaria 23 August.
Pentru efectuarea expertizei tehnice imobiliare si pentru ca reclamantii sa depuna la dosar adeverinta solicitata de instanta.
Deliberând asupra probelor solicitate de reclamantă prin apărătorul ales şi apreciind că acestea sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei şi, faţă de dispoziţiile art.167 alin.1, teza I Cod pr.civilă, potrivit cărora „Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii (…)” le încuviinţează . In vederea administrării probatoriilor solicitate de reclamantă prin apărătorul ales, Având în vedere că asupra admisibilităţii probei cu expertiza tehnică imobiliară instanţa se poate pronunţa după administrarea celorlalte probatorii, Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art.153 al.1 Cod pr.civilă, nu se mai impune citarea pârâtei Primarul comunei 23 August, pentru următorul termen de judecată, citaţia emisă pentru acest termen fiind primită, sub semnătură şi aplicarea ştampilei, de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei,